Așa cum am arătat și în articolul despre efectele fiziologice ale trecerii anilor asupra alergătorilor master, după vârsta de 35 de ani principalii parametrii ai sistemelor fiziologice implicate în efortul de alergare încep să aibă valori din ce în ce mai scăzute. Pe de altă parte, practicarea alergării diminuează în bună măsură această scădere a sistemelor fiziologice, dacă antrenamentele țin cont de specificitatea vârstei.
Atunci când vorbim despre specificitatea vârstei, ne referim la anumite praguri de vârstă, mai precis la anumite paliere de vârstă, denumite „categorii de vârstă ale alergătorilor”, după vârsta de 35 de ani. Aceste praguri au fost stabilite pe baza datelor experimentale și cercetărilor, în așa fel încât, în interiorul respectivelor intervale, inevitabilele scăderi ale parametrilor fiziologici să nu fie foarte mari.
Astfel, la toate competițiile importante sunt stabilite clasamente pentru atleții masters, fie pe paliere de 5 ani – conform standardelor internaționale, fie pe intervale mai mari de 10 ani sau chiar mai mult, la competițiile de mai mică importanță. De exemplu: la masculin avem categoriile M35, M45... M70, M80, M90. De asemenea există o statistică a recordurilor mondiale pe aceste categorii de vârstă ce poate fi văzută pe situl oficial al Federației internaționale a atleților master.
Evident, alergătorii master nu pot ignora aspectele fiziologice și biologice ale vârstei lor. Ei trebuie să-și ajusteze antrenamentele, dar și obiectivele urmărite, la realitatea vârstei lor. Iar aceste ajustări diferă pe măsură ce înaintăm în vârstă și trecem de anumite repere. În continuare voi prezenta aspectele cele mai specifice și mai importante ale acestor categorii de vârstă pentru alergătorii master.
Intervalul 35 - 44 de ani
Mulți alergători își continuă activitatea ca seniori, participând la concursurile destinate profesioniștilor, în primii ani după ce au depășit această bornă reper a vârstei de 35 de ani. Există multe exemple de succes în acest sens, cum ar fi Meb Keflezighi care la vârsta de 38 de ani și-a făcut record personal la maraton, câștigând faimosul Maraton de la Boston cu un timp de 2h08. Să nu uităm și de marea noastră campioană, Constantina Diță, care a câștigat titlul olimpic la maraton la vârsta de 38 de ani!
Totuși, antrenorii și cercetătorii au observat că și în cazul alergătorilor care continuă cu cea mai mare ambiție și conștiinciozitate sa se antreneze foarte bine, în jurul vârstei de 39 de ani apare un moment în care aceștia spun: „Acum știu că nu este doar o poveste, am început să îmbătrânesc, nu mai pot alerga ca în tinerețe!”
Unii continuă să participe la competiții open și încep să adune rezultate tot mai slabe, ținând cont că participă în curse de seniori. Alții continuă să se antreneze fără a mai participa la competiții, așteptând cu nerăbdare să treacă de pragul celor 40 de ani pentru a putea obține recorduri la o nouă categorie de vârstă.
Dar toți alergătorii care continuă să se antreneze sistematic sunt nevoiți să-și ajusteze atât antrenamentele cât și obiectivele. Desigur, această ajustare se face „în jos”. Pentru ajustarea predicțiilor și prin urmare a obiectivelor și corespunzător a antrenamentelor se poate utiliza așa numitul antrenament „Mile Down”.
„Mile Down” constă în alergarea unor intervale descrescătoare ca distanță: 1600m – 1200m – 800m – 600m – 400m – 300m – 200m. Timpii cumulați pe aceste intervale pot estima cu o precizie de 20-30 secunde timpul care poate fi obținut pe 5.000m. Astfel putem aprecia ce ritm să susținem într-o cursă pentru a nu risca să plecăm prea tare și să obținem în final un timp dezamăgitor.Mai multe detalii puteți găsi în acest articol...
Alte manifestări specifice categoriei M35 sunt apariția mai frecventă a accidentărilor și creșterea timpului de recuperare corespunzător.
Se recomandă pentru alergătorii care au ajuns în categoria M35 să înceapă practicarea unor sporturi complementare care sa-i ajute în alergare, în special a exercițiilor de forță pentru trunchiul superior, pentru a îmbunătăți densitatea osoasă și pentru a întări coloana vertebrală.
De asemenea, unii alergători masters înlocuiesc o parte dintre alergările lungi cu mersul pe bicicleta pentru a solicita mai puțin articulațiile. Se știe că în timpul alergării, forțele pe articulații ajung să fie de 2-3 ori greutatea corpului, astfel că mersul pe bicicletă poate avea efecte asemănătoare cu alergarea ușoară asupra sistemului cardio-respirator fără a solicita la fel de mult sistemul osos.
Prioritățile pentru această categorie sunt următoarele:
Trebuie să acceptăm ca lucrurile încep să se schimbe în ceea ce privește alergarea, atât în privința antrenamentelor cât și a competițiilor! Este necesar să ne reevaluăm planurile de antrenament, frecvența antrenamentelor de intensitate și perioada de refacere. De asemenea trebuie să ne modificăm obiectivele competiționale, atât rezultatele urmărite cât și numărul de concursuri la care vom participa!
Imediat ce am trecut în categoria de vârstă a veteranilor ar trebui să ne gândim dacă nu este mai bine să renunțăm la activitatea de seniori, pentru că la veterani, în acest interval de timp, vom fi cei mai tineri și prin urmare vom avea potențial să obținem clasificări dintre cele mai bune. Participând în competițiile atleților master, renunțând la cele ale seniorilor, scăzând puțin obiectivele de timp din competiții, vom reduce riscul accidentărilor și în același timp am putea obține rezultate care să ne motiveze foarte mult să ne continuăm antrenamentele pentru a fi competitivi.
Trebuie acum să învățăm să ne evaluăm rezultatele și în funcție de vârstă și în corelație cu antrenamentele efectuate. Fiecare alergător poate să își țină o evidență a rezultatelor pe categorii de vârstă așa cum sunt organizate de către federația de atletism. De asemenea trebuie să începem să urmărim valoarea rezultatului în funcție de vârstă prin calcularea valorii procentuale raportate la vârstă conform metodelor oficiale – Age–Grade Calculator
Odată cu trecerea la veterani trebuie să avem grijă să introducem sistematic în planurile de antrenament exerciții de întărire a musculaturii trunchiului superior – spate, abdomene, brațe – și eventual să introducem practicarea unor sporturi complementare pentru a permite o recuperare mai bună după antrenamentele de intensitate.
Intervalul 45 - 54 de ani
Acest palier este de obicei unul dintre cele mai fructuoase în activitatea competițională pentru alergătorii masters.
Asta în ciuda faptului că, în mod firesc, parametrii biologici importanți pentru efortul de alergare încep să scadă. De altfel, fiecare categorie de vârstă reprezintă un nou început pentru alergătorii master, o nouă ocazie de a își stabili noi recorduri personale, de a își stabili obiective naționale și internaționale. Mulți atleți care în perioada de maturitate și în prima categorie de veterani nu au fost competitivi la nivel internațional, cresc foarte mult ca valoare a rezultatelor raportate la vârstă în intervalul 45-54 de ani.
Acest interval de vârstă este în mod special mai fructuos ca alte intervale de vârstă datorită și vieții de familie și a vieții sociale. În această parte a vieții de obicei copiii sunt destul de mari, uneori chiar se mută din casa părinților; din punct de vedere profesional pentru cei mai mulți se atinge un vârf etc. Toți acești factori îi sprijină pe alergători în antrenamente și competiții prin faptul că se pot concentra mai mult asupra alergării, au mai puține griji familiale și mai mult timp liber, pe scurt se pot antrena și odihni mai bine.
De obicei în acest palier de vârstă mulți alergători amatori se înscriu în cluburile atleților veterani, ceea ce reprezintă pentru ei o oportunitate de a se antrena mai sistematic și mai științific, de a avea o motivație puternică pentru a participa la competiții. De asemenea, la aceste cluburi, colegii lor cu mai multă experiență sau antrenorii, îi pot redirecționa către probe care le sunt mai potrivite. De exemplu, un alergător amator care alerga doar pe șosea probe de maraton, prin intrarea într-un club poate fi redirecționat către probe de pistă, la care ca alergător amator nu avea acces, iar la aceste probe de pistă ar putea avea rezultate mult mai valoroase decât la cele din cursele foarte lungi pe șosea!
Pe de altă parte, acesta este intervalul în care devenim pe deplin atleți master (veterani); vârsta își spune cuvântul fără să mai lase loc la vreo îndoială. Cei care nu își adaptează antrenamentele și partea de refacere din pregătire au foarte puține șanse să mai fie competitivi. Există o vorbă printre antrenori, care se potrivește foarte bine acestei categorii de vârstă: „Este mai important să fii sănătos decât să fii în formă”.
Într-adevăr, o accidentare la această vârstă ne scoate pentru mult timp din circuitul competițional, pe unii chiar îi poate face să renunțe la activitatea competițională și să caute un sport de agrement care să-i solicite mai puțin. În schimb, dacă facem o pauză de revenire ceva mai lungă – să zicem că ne simțim epuizați după un sezonul competițional și ne luăm o pauză de o lună – vom reveni relativ ușor și repede la o formă fizică bună după reluarea treptată a antrenamentelor.
La momentul scrierii acestui articol, având vârsta de 45 de ani, și intrând prin urmare în categoria de vârstă descrisă, îmi permit să dau un exemplu personal. Dacă în ultimii 3-4 ani consideram antrenamentul de alergare lungă ușoară, cu o durată de peste 2 ore, drept un antrenament ușor, astfel că a doua zi în general făceam repetări de intensitate pe distanțe scurte (200-1000m), acum mi-am dat seama că acest antrenament mă obosește destul de tare și prin urmare am nevoie de o zi de antrenament de revenire înainte de a face repetări scurte și de intensitate mare.
În acesta perioadă / palier de varstă o importanță deosebită în evitarea accidentărilor o are menținerea forței și flexibilității mușchilor. De aceea, mulți atleți încep la această vârstă să frecventeze sălile de forță, să facă în mod regulat exerciții pentru trunchiul superior și abdomene etc.
Două grupe musculare prezintă mare interes pentru alergătorii din această categorie de vârstă: mușchii gambei și flexorii șoldului. Mușchii gambelor își pierd din flexibilitate și din forță, ceea ce are ca rezultat o micșorare a pasului de alergare.
Pentru a măsura această slăbire a forței se recomanda alergarea pe un deal cu o pantă lejeră de aproximativ 500m și măsurarea numărului de pași în timpul unei alergări rapide pe distanța acestuia. Acest test va trebui făcut în mod constant la anumite intervale de timp iar numărul de pași se va nota într-un jurnal. Odată cu trecerea timpului aceste date vor fi un indicator valoros pentru forța gambelor.
Mușchii flexori ai șoldului sunt cei care ne ajută să ridicăm genunchii și să facem pașii de alergare. Prin urmare, există o corelație foarte strânsă între forța acestor mușchi și viteza de alergare. Acești mușchi își pierd în mod special flexibilitatea și forța în cazul persoanelor care stau mult timp pe scaun. Iar rigiditatea acestor mușchi afectează în mod direct și bicepșii femurali (hamstrings), astfel că cele mai multe accidentări apar la aceste grupe musculare.
Ilustraţia din stânga reprezintă muşchii gambei, iar cea din dreapta bicepşii femurali, grupele de muşchi cele mai expuse accidentărilor!
De aceea se recomandă alergătorilor să facă în mod sistematic exerciții pentru mobilitatea și întărirea acestor grupe musculare. Dacă până la această vârstă mulți alergători făceau doar câteva exerciții de mobilitate, de acum se recomandă ca aceste exerciții să fie practicate sistematic ca parte integrantă a pregătirii.
O altă recomandare importantă pentru atleții acestei grupe de vârstă este aceea de a încerca să alerge mai mult pe suprafețe moi, pe pistă, pe iarbă, pe pământ. Cu cât vor alerga mai mult pe asfalt cu atât vor avea mai multe zile de accidentare.
În mod special aș recomanda ca repetările de intensitate pe distanțe scurte (200-1000m) să fie făcute pistă sau pe pământ și nu pe asfalt. Atunci când alergați foarte rapid, forțele de impact sunt mai mari, iar organismul își va lua instinctiv măsuri de apărare, astfel că va încerca să micșoreze aceste forțe și prin urmare și viteza de alergare. Astfel, cu timpul, dacă vă veți antrena doar pe asfalt vă veți confrunta cu o scădere a ritmului de alergare pe toate distanțele! În plus, o spun din proprie experiență, veți începe să vă simțiți picioarele tot mai grele și mai rigide!
Prioritățile categoriei de vârstă 45 – 54 ani:
Găsirea de noi motivații legate de rezultate în palierul de vârstă sau prin calcularea valorii procentuale raportate la vârstă conform metodelor oficiale – Age –Grade Calculator
Dispunerea de mai mult timp liber pentru antrenament și refacere
Exerciții de forță și mobilitate în special pentru mușchii gambelor și bicepșii femurali
Alergarea pe suprafețe mai moi
Intervalul 55-64 ani
Analizele statistice au arătat că intervalul de vârstă 55-59 de ani este categoria de vârstă începând de la care numărul alergătorilor competitivi începe să scadă. Cauzele principale ar fi apariția și accentuarea afecțiunilor articulațiilor și, în general, probleme de sănătate. Din păcate pentru multe dintre aceste afecțiuni nu se poate face nimic pentru a fi înlăturate, astfel că pentru a continua să fim competitivi după vârsta de 55 de ani trebuie să dispunem de un fond genetic favorabil.
La această vârstă mulți își apreciază rezultatele anterioare mult mai mult decât la momentul obținerii acestora. Acum își dau seama cât de mult se puteau antrena și cât de valoroase le erau rezultatele. De aceea, cei care reușesc să rămână competitivi la această vârstă se bucură mult mai mult de alergare, de competiții, de prieteniile legate, fără să mai pună la suflet eventuale rezultate care pot părea slabe.
„Secretul longevității în alergare este bucuria!” spune Suzanne Ray, alergătoare master care la vârsta de 62 de ani a alergat maratonul în 3h24.
La această categorie de vârstă devine mult mai important să ne atingem obiectivele propuse, respectiv timpii realizați în curse, și mai puțin locul pe care ne clasăm sau ce adversari am învins. Prin urmare pregătirea tactică a curselor scade în importanță, în primul rând pentru că este important să ne menținem un anumit nivel al formei fizice, să obținem anumite rezultate tehnice.
În această categorie de vârstă, specialiștii consideră că există un declin al timpilor de 0.7 procente pe an, ceea ce înseamnă că între cei aflați în ultimul an al categoriei și cei din primul an există deja o diferență fiziologică de 3,5 procente. Aceste procente se traduc într-o diferență de până la 20 de secunde pe kilometru între cei mai vârstnici și cei mai tineri, diferență ar putea produce dezamăgire și o scădere a motivației pentru unii alergători.
Nu prea se poate face nimic în această privință, astfel că cel mai potrivit ar fi ca atleții aflați în ultimii ani ai acestei categorii să se antreneze și să fie foarte motivați, așteptând să treacă la următoarea categorie peste 1 an să spunem, și astfel să se afle ei într-o situație avantajată.
Dar pentru aceasta cel mai important lucru este să evităm accidentările. La această categorie de vârstă este important să facem următorul antrenament doar după ce ne-am refăcut după cel tocmai efectuat. Prin urmare, pe baza experienței, trebuie să stăpânim o adevărată artă a recuperării după antrenamente, să nu facem antrenamente care ne depășesc posibilitățile.
Pentru unii alergători pauza de revenire după un antrenament dificil ar putea fi doar o zi sau două în plus de pauză sau antrenament ușor de revenire, dar pentru alții ar putea însemna chiar o săptămână de antrenamente de revenire. Fiecare trebuie să învețe să se cunoască să-și dea seama când e refăcut și capabil să facă următorul antrenament dificil fără să riște o accidentare.
La această categorie devine foarte importantă participarea la competiții, chiar dacă uneori nu în forma maximă. Este mai important să rămânem în competiție decât să forțăm la antrenamente și, din cauza accidentărilor, să nu mai putem concura!
Dacă vă deprimă ideea că va trebui să reduceți antrenamentele odată cu vârsta, o veste încurajatoare vine din partea antrenorului Tom McGlynn, care a introdus pentru alergătorii master de orice vârstă o regulă foarte simplă numită 60 / 80: această regulă spune că și în cazul unor reduceri masive a volumului și intensității alergărilor, forma sportivă nu scade atât de mult. Astfel, o scădere de 60% a volumului și intensității alergărilor nu va duce la o scădere proporțională a formei sportive ci vă va permite să rămâneți la un nivel de 80% din forma sportivă anterioară. Cu alte cuvinte, scădem antrenamentele cu 40% iar forma sportivă ne scade doar cu 20%.
Trebuie reținut că este vorba de scăderea atât a volumului cât și a intensității antrenamentelor! Mulți atleți fac greșeala de a crește foarte mult intensitatea alergărilor, atunci când văd că nu mai fac față volumului de alergări pe care-l făceau anii anteriori. Consecința este că se aleg cu accidentări foarte grave, în special ale tendonului lui Ahile, accidentări care-i pot face să renunțe definitiv la alergare!
Desigur, ajungând în această categorie de vârstă, este firesc să ne revizuim planurile de antrenament și obiectivele competiționale, pe baza considerentelor expuse mai sus.
Prioritățile categoriei de vârstă 55 – 64 ani:
Învățați să vă apreciați rezultatele, acceptând în același timp că veți avea tot mai puțini ani competitivi
Bucurați-vă de fiecare competiție la care participați indiferent de rezultat!
Deveniți un expert al recuperării! Nu există o formulă generală pentru aceasta, fiecare trebuie să învețe ce funcționează mai bine pentru el!
Folosiți-vă de nivelul de pregătire atins în anii anteriori, pentru a obține rezultate bune cu mai puțin efort – regula 60 / 80.
Intervalul 65-74 ani
La această vârstă simpla participare la o competiție de alergare este o realizare importantă. Cei mai mulți dintre cei ajunși la această vârstă nici nu mai practică nici un fel de sport, cu atât mai mult nu mai participă la competiții de alergare. Dar alergătorii, cu experiența acumulată de-a lungul anilor, reușesc să concureze cu rezultate bune și la această vârstă!
O motivație pentru participarea la competiții și efectuarea de antrenamentelor corespunzătoare, o constituie bineînțeles intrarea într-o nouă categorie cu clasamente și valori procentuale ale rezultatelor specifice. Dar principalul „motor” la această vârstă, așa cum mărturisesc mulți atleți masters din această categorie, o constituie capacitatea de a rămâne tânăr din punct de vedere mintal, de a simți la antrenamente și la competiții aceiași dorință de autodepășire ca în cei mai buni ani ai tinereții și maturității!
Înaintea naționalelor de pistă din 2015, m-am întâlnit la un antrenament pe stadionul Tineretului, cu profesorul Corneliu Ioniță – cel care ani la rând a animat nu doar concursurile veteranilor dar și sărbătorile acestora – Moș Nicolae, Crăciunul, Anul Nou, Mărțișorul, Sărbătorile Pascale și multe altele – tot el fiind și principalul autor al Revistei Atleților Veterani ani la rând! Venise la stadion să facă câteva treceri peste garduri pentru a-și da seama dacă are șanse să-i învingă pe ceilalți competitori și să iasă din nou campion! Mi-a mărturisit că își dă seama că exagerează, dar că nu poate concura știind că nu are șanse la medalii, știind cât de valoroși sunt competitorii lui de la această categorie de vârstă! Mi-am spus atunci în sinea mea, că mi-aș dori să am și eu același spirit competițional și aceiași ambiție indiferent de categoria la care voi concura!
În ceea ce privește antrenamentele, alergătorii trebuie să fie foarte prevăzători. La această vârstă pot apărea mai ușor fracturi, entorse, întinderi sau rupturi musculare. Desigur, recuperarea joacă un rol important; este recomandat ca zilele cu antrenament de alergare să alterneze cu o revenire activă în care să se practice ciclismul sau înotul.
De asemenea, la această pierderea de masă musculară poate ajunge la o valoare de 30-40%! De aceea antrenamentele pentru dezvoltarea musculaturii trunchiului superior trebuie să capete o pondere importantă pentru a încerca să diminuăm această scădere!
La această vârstă începe să se facă simțită o anumită presiune „socială” din partea apropiaților pentru a ne determina să ne oprim din alergare. De multe ori rudele apropiate, care nu au practicat și nu practică alergarea, îi îndeamnă pe veterani să renunțe atât la antrenamente cât și la „activitatea competițională”, pentru a nu-și pune sănătatea în pericol. Dar trebuie să știm, că în afara cazului în care alergătorul suferă de o anumită boală pentru care sportul este contraindicat, practicarea alergării în mod rațional are efecte benefice atât asupra psihicului cât și din punct de vedere fiziologic! Nu există nici un motiv pentru care ar trebui să renunțăm la alergare și la participarea la competiții!
Este bine totuși ca alergătorii din această categorie de vârstă să își găsească parteneri de antrenament pentru a se putea susține reciproc, să evite condițiile meteo extreme – gerul sau canicula, să fie foarte atenți la ceea ce fac după antrenament – să se schimbe cât mai repede pentru a nu sta cu echipamentul ud de transpirație pe ei riscând o pneumonie!
Prioritățile categoriei de vârstă 65 – 74 ani:
Găsirea unor parteneri de alergare – prin înscrierea la un club de veterani, cunoașterea altor alergători sau alergătoare pe rețelele de socializare sau prin contact direct la locurile prin care alergați: alergătorii se împrietenesc foarte repede și abia așteaptă să aibă cu cine vorbi despre antrenamentele și concursurile lor!
Concurați atunci când aveți ocazia și monitorizați-vă rezultatele corespunzător categoriei de vârstă! Puteți astfel să progresați ca valoare procentuală relativă la vârstă dar și în ce privește locurile obținute în competiții, lucru care vă va motiva să continuați să vă antrenați!
Moderația trebuie să fie regula de bază în planificarea antrenamentelor! Mai mult decât rezultatele în sine, trebuie să vă bucurați că sunteți sănătos și că puteți termina o cursă!
Acordați importanță antrenamentelor de forță pentru trunchiul superior și pentru abdomen!
Intervalul 75+ ani
După 75 de ani cel mai important lucru este pentru orice alergător să rămână activ și sănătos. Cele mai importante aspecte legate de antrenamente sunt foarte personale, depinzând de multitudinea de factori care au influențat viața și activitatea sportivă a fiecăruia, dar și de bagajul genetic al fiecărui sportiv. Este esențial pentru toți oamenii, nu doar pentru alergători, să-și păstreze motivația de a duce o viață sănătoasă, de a face mișcare, de a se bucura de viață.
Unul dintre cei mai faimoși alergători masters, John Keston, multiplu recordman mondial la categoriile masters, spune că în al șaptelea deceniu de viață se antrena după programe tradiționale, însă pe măsură ce s-a apropiat de 80 de ani și-a dat seama că refacerea este esențială, astfel că și-a schimbat filozofia de pregătire: și-a alcătuit un ciclu de 3 zile de antrenament, prima zi alergare maximum 25 km, următoarele două zile mers maximum 10k. De asemenea; John Keston participă la cât mai multe competiții, considerându-le un bun antrenament de intensitate.
Alți alergători masters au ca principal obiectiv continuarea practicării sportului, chiar daca participă tot mai rar la competiții sau chiar renunță la ale. Unii trec pe probele de marș, pentru a evita suprasolicitările articulațiilor, alții continuă să alerge dar la un volum mult mai mic, aproximativ 20-30 km.
Din experiența mea ca alergător master, am constatat că atleții din categoriile de peste 75 de ani își păstrează intactă ambiția de a câștiga competiții și plăcerea de a participa la concursurile masters, chiar și la probe dificile și foarte solicitante, cum ar fi alergările peste garduri, săriturile sau aruncările. Ei continuă să se antreneze, dar desigur la un volum mai scăzut și fără să forțeze deoarece la această categorie de vârstă evident revenirea după accidentări este mult mai dificilă.
Un lucru frumos și demn de menționat pentru acești atleți care par că vor alerga veșnic, este respectul și admirația celor mai tineri sportivi, nu doar a atleților masters. Îmi amintesc cu plăcere cum la un concurs universitar de alergare pe șosea, domnul Profesor Ioniță Corneliu a fost efectiv aclamat de întreaga asistență la festivitatea de premiere, primind o diploma specială pentru cel mai în vârstă alergător care a terminat cursa!
La această vârstă este important să ne folosim de experiența acumulată în atâția ani de sport, să ne păstrăm plăcerea de a face mișcare și de a rămâne alergători ca mod de viață, să participăm cu plăcere și moderație la competiții, și desigur să împărtășim din știința noastră alergătorilor mai tineri!
În aceiași ordine de idei, recomand tuturor alergătorilor atunci când au prilejul, să stea de vorbă și să le ceară sfatul veteranilor din rândul atleților masters! Îi asigur că vor afla lucruri extrem de interesante și utile pregătirii lor dar și povești legate de sport absolut fermecătoare pline de umor și de învățăminte!