Jurnal antrenament
Formular contact    runrares@gmail.com
Run Rareș
RunRares.ro este un site care își propune prezentarea de articole detaliate despre diferite aspecte legate de alergare, cum ar fi planificarea antrenamentelor, fiziologia efortului, specificitatea pregătirii în funcție de vârstă, sex, calități individuale și situație personală, cu scopul de a-i ajuta pe cei pasionați de practicarea acestui minunat sport să devină alergători mai buni, mai motivați, mai competitivi.

  Un alergător bun trebuie să poată spune la orice antrenament ce tip de alergare face și ce obiective urmărește prin acel antrenament!  
Articol scris de: Galan Rares Data publicarii: 5 - aprilie - 2013

Profilul aerob al alergătorilor

Apreciaza articolul
(0 votes)

Seria de articole: Fiziologia efortului
Sisteme Fiziologice
Profilul aerob
Zonele de efort
Nivelul pregătirii
Tabelele VDOT
 

A) Curba eficienţei alergării – VO2 submax

Să presupunem că avem un sportiv care aleargă constant la un nivel sub-maximal timp de 6 minute – de exemplu în ritmul pe care l-ar putea susţine de-a lungul unei curse de maraton. Dispunând de mijloacele adecvate am putea să colectăm mostre din aerul expirat de respectivul alergător în ultimele 2 minute ale alergării. De asemenea am putea să colectăm o mostră de sânge imediat după ce termină alergarea şi să măsurăm şi pulsul alergătorului. Vom obţine astfel următoarele informaţii:

  • Cantitatea de oxigen cerută de organismul alergătorului la un anumit ritm de alergare;
  • Pulsul respectivului alergător la o anumită viteză a alergării;
  • Rata de acumulare a acidului lactic la o anumită viteză pentru respectivul alergător.

Dacă vom repeta aceste colectări de date la viteze progresiv mai mari, dar sub-maximale, vom putea construi graficele care să reprezinte corelaţia dintre VO2 (consumul de oxigen), rata de acumulare a acidului lactic – aAL şi puls pe de o parte, şi intensitatea alergării (viteza) pe de altă parte.

Datele colectate de profesorul Jack Daniels de la mai mulţi alergători de elită ilustrează faptul că VO2 – consumul de oxigen – creşte relativ linear cu viteza, la fel ca şi pulsul, cu alte cuvinte graficul care exprimă relaţia dintre consumul de oxigen (VO2) şi viteza de alergare, la fel ca şi graficul care exprimă relaţia dintre puls şi viteza de alergare, este o dreaptă, adică între aceşti parametrii există o relaţie lineară aşa cum se poate vedea în graficele de mai jos

Graficul puls-viteza
Graficul VO2-viteza

Cu totul diferită este relaţia dintre acumularea acidului lactic - aAL şi viteză. La viteze reduse de alergare, acumularea de acid lactic variază foarte puţin. De la un anumit nivel al intensităţii alergării însă, acumularea de acid lactic creşte foarte mult.

Acest tip de curbă de răspuns a acumulării de acid lactic în funcţie de viteză este tipică pentru toţi alergătorii. Însă cu cât un alergător este mai bine pregătit cu atât punctul de la care panta curbei se schimbă devenind foarte abruptă se află la o viteză mai mare. Cu alte cuvinte, cu cât un alergător este mai bine pregătit, va putea alerga la o viteză mai mare fără să acumuleze rapid o mare cantitate de acid lactic – pe scurt pragul lactic apare la o viteză mai mare.

Viteza la care apare schimbarea bruscă a pantei curbei acumulării acidului lactic este denumită intensitatea pragului lactic a respectivului alergător.

Graficul acumulării acidului lactic

Dacă alergătorul testat realizează trei sau patru texte sub-maximale la viteze treptat mai mari până la viteza ritmului de cursă pe 10 km, iar apoi performează un test maximal, rezultatul acestui din urmă test va fi adecvat pentru a determina nivelul lui actual de pregătire şi chiar intensităţile de alergare în competiţie pe diferite distanţe – cu alte cuvinte vom putea prezice ce rezultate ar putea scoate acest sportiv în competiţii pe diferite distanţe. Tabelele de echivalenţă între rezultatele pe diferitele distanţe vor fi prezentate în alt articol.

B) VO2 max – testul maximal

În testul maximal, alergătorul începe să alerge la acelaşi ritm din testul sub-maximal – aproximativ ritmul de cursă pe 10k. Sportivul va menţine ritmul constant pe o bandă de alergare sau va face o tură de pistă - 400m. După această perioadă de început ritmul va creşte treptat până va ajunge la ritmul de cursă pe 5k. Dacă testul se desfăşoară pe o bandă de alergare, acesta se va opri atunci când, din cauza creşterii graduale a dificultăţii benzii, alergătorul nu mai poate continua alergarea. Dacă testul se face pe pistă, după două sau trei ture la ritmul de cursă pe 5 km, alergătorul va face la viteza lui maximă o tură de pistă - 400m, testul terminându-se cu aceasta.

În ambele cazuri se va colecta aerul consumat de alergător începând cu al treilea minut şi până la sfârşit. Pulsul cardiac va fi măsurat la sfârşitul testului sau va fi monitorizat în ultimele 30 de secunde. La 2 minute după terminarea testului se va lua şi o mostră de sânge pentru de putea măsura nivelul maxim al acidului lactic din sânge.

Vom adăuga următoarele valori celor obţinute la testul sub-maximal anterior:

    • VO2 max (cea mai ridicată valoare a volumului de oxigen VO2 măsurată în timpul testului)

VO2 max
    • Pulsul maxim – Pmax

pulsul maxim
    • Valoarea maximă a acidului lactic aAL

acidul lactic maxim

obţinând aşa numitul profil aerobic al alergătorului.

Valoarea VO2 max este plasată la extremitatea curbei de eficienţă a alergării care face corelaţia dintre consumul de oxigen al alergătorului şi viteza lui de alergare. Această valoare ne permite să determinăm viteza la care se va realiza consumul maxim de oxigen pentru prima oară. Această viteză se notează cu vVO2max (viteza la VO2 max), parametru pe baza căruia se calculează valoarea VDOT. Valoarea VDOT este folosită pentru determinarea ritmului de alergare în diferitele zone de efort şi potenţialul sportivului în cursă. Este un parametru deosebit de important, pe baza lui putând face previziuni asupra rezultatelor sportivului pe diferite distanţe.

De exemplu, un alergător care a scos pe 1500m un timp de 5 minute va avea o valoarea VDOT de 54, care corespunde unui timp de 38:42 pe 10.000m. Prin urmare, putem face o previziune, că un alergător care a scos 5 minute pe 1500m ar putea, dacă se antrenează special pentru distanţa de 10.000m, să scoată un timp de 38:42 pe această din urmă distanţă. Tabelele de echivalare a performanţelor pe baza parametrului VDOT vor fi prezentate pe larg într-un articol dedicat special.

Înţelegem acum că simplul parametru VO2 max nu ne oferă foarte multe informaţii despre nivelul unui alergător. De exemplu este foarte posibil ca un alergător cu o valoare a VO2 max de 90 ml/(kg x min) să scoată timpi mai slabi decât un alergător cu valoarea VO2 max de 70 ml/(kg x min). Aceasta în primul rând pentru că alergătorul cu valoarea mai scăzută a VO2 max are o eficienţă mult mai bună a alergării, adică are nevoie de mai puţin oxigen pentru a alerga la o anumită viteză. Nimeni nu poate spune dacă este mai uşor sau nu ca primul alergător să-şi îmbunătăţească eficienţa în alergare, sau ca al doilea alergător să-şi îmbunătăţească valoarea VO2 max.

Chiar dacă în sine valoarea VO2 max nu ne poate furniza multe informaţii privind nivelul performanţei pe care-l putem realiza pe o anumită distanţă, poate fi util totuşi într-o oarecare măsură pentru a determina efectul antrenamentului asupra organismului. Totuşi fără informaţii relative la eficienţa în alergare datele respective nu sunt complete.

Utilizarea rezultatelor din competiţii pentru a determina profilul aerob

Între parametrii profilului aerob al unui sportiv – VO2 max, P (pulsul), aAL (acumularea de acid lactic) şi vVO2max (viteza la care se atinge consumul maxim de oxigen) – există o corelaţie semnificativă.

Curba eficienţei în alergare ilustrează faptul că o modificare de 1 procent a vitezei echivalează cu o creştere de aproximativ tot 1 procent a VO2. Mai departe, o valoare de 70% din VO2 max este echivalentă cu o valoare de aproximativ de 75% din vVO2 max şi P max. O valoare de 88% din VO2 max este echivalentă cu aproximativ 92% din vVO2 max şi Pmax. Aceste două valori sunt deosebit de importante şi vor fi descrise pe larg în alt articol.

Ce trebuie să reţinem deocamdată este importanţa relaţiei dintre viteza de alergare şi valorile parametrilor profilului aerob. Aceasta înseamnă că dacă am putea determina valoarea parametrului vVO2 max nu am mai avea nevoie să determinăm parametrii VO2 max sau aAL, parametrii a căror măsurare necesită aparatură specială la care majoritatea alergătorilor obişnuiţi nu au acces. Din fericire, parametrul vVO2 max poate fi determinat destul de exact pe baza performanţelor de cursă.

Putem deci să utilizăm rezultatele din cursă, eventual obiectivele de performanţă pentru o anumită distanţă - cu condiţia ca aceste obiective să fie stabilite realist – pentru a dispune de parametrul vVO2max, care la rândul lui ne va ajuta să determinăm valoarea VDOT pe baza căreia vom stabili intensităţile alergărilor în diferite zone de efort.

Înainte de a prezenta aceste tabele, pentru o înţelegere mai bună a modului în care valorile respective au fost obţinute şi vor trebui utilizate, voi prezenta un articol despre zonele de efort în alergarea de durată. Aceasta deoarece pe baza valorilor din tabelele VDOT vom putea stabili intensitatea alergării pentru diferite zone de efort în funcţie de nivelul de pregătire al alergătorului; prin urmare este necesară mai întâi descrierea respectivelor zone de efort.


Articol vizualizat de 4224 ori
Articol in categoria: Fiziologie
Temele articolului

Comentați acest articol

Câmpurile marcate cu * trebuiesc completate obligatoriu!