Formular de contact
contact prin email: runrares@gmail.com
Run Rareș
RunRares.ro este un site care își propune prezentarea de articole detaliate despre diferite aspecte legate de alergare, cum ar fi planificarea antrenamentelor, fiziologia efortului, specificitatea pregătirii în funcție de vârstă, sex, calități individuale și situație personală, cu scopul de a-i ajuta pe cei pasionați de practicarea acestui minunat sport să devină alergători mai buni, mai motivați, mai competitivi.

  Un alergător bun trebuie să poată spune la orice antrenament ce tip de alergare face și ce obiective urmărește prin acel antrenament!  

Efectele fiziologice ale ciclului menstrual asupra antrenamentelor de fond

Apreciaza articolul
(1 Vote)

1. Fazele ciclului menstrual

Ciclul menstrual durează în mod obișnuit 28 de zile fiind divizat la jumătatea sa, în ziua 14, atunci când ovulul este eliberat de către ovar. Prima jumătate a ciclului se numește faza foliculară iar cea de-a doua jumătate faza luteală (sau faza secretorie).

Faza foliculară

Faza foliculară a ciclului menstrual, începe cu debutul menstruației, și durează de obicei 14 zile, dar în unele cazuri poate dura între 11 și 21 de zile. Menstruația durează de obicei 3 până la 5 zile, după care nivelul estrogenului crește până la un nivel maxim în jurul zilei a 14-a, chiar înainte de ovulație. Nivelul mare al estrogenului de la sfârșitul fazei foliculare determină apariția hormonului luteinizant (LH) în jurul zilei 14, astfel încât este inițializată ovulația. Pe toată durata fazei foliculare, nivelul progesteronului rămâne scăzut, așa cum se poate vedea și din graficul de mai jos.

Impreună cu FSH (hormonul foliculostimulant) LH aparține familiei gonadotropilor. Secreția FSH și LH este pulsatilă și este controlată de eliberarea intermitentă de gonadotropin releasing hormone (GnRH) de la nivelul hipotalamusului. LH si FSH reglează și stimulează creșterea și funcționarea gonadelor (ovare și testicule). Cei doi hormoni sunt produși de celulele gonadotrope ale hipofizei anterioare de unde ajung în sânge și de aici la gonade. La nivelul ovarelor gonadotropii stimulează creșterea și măturarea foliculilor, formarea și evoluția corpului galben, respectiv sinteza și secreția estrogenilor și a progesteronului. La barbați LH stimulează activitatea celulelor testiculare Leydig, de aceea mai este numit hormonul stimulator al celulelor interstițiale

Cel mai mare nivel de LH apare la jumătatea ciclului menstrual inducând ovulația și formarea corpului galben (a cărui principal produs de secreție este progesteronul). În celulele Leydig din testicule LH stimulează producția de testosteron și controlează maturarea normala a spermatozoizilor.

Faza luteală

Faza luteală a ciclului menstrual durează întotdeauna 14 zile, iar în timpul acesteia nivelul progesteronului crește. Nivelul estrogenului scade după ovulație pentru a crește din nou până la mijlocul fazei. Creșterea nivelului de progesteron determină creșterea temperaturii pentru favorizarea fertilizării oului. Dacă fertilizarea nu are loc, atât nivelul estrogenului cât și al progesteronului scad brusc. Faza luteală se termină cu declanșarea menstruației, iar ciclul se reia.

Senzația de balonare din timpul ciclului menstrual resimțită de femei este cauzată de progesteron. Concentrația mare de progesteron în timpul fazei luteale afectează echilibrul fluidelor din corp, determinând pierderea de apă și electroliți din corp. Scăderea rapidă a nivelului de progesteron atunci când se trece din faza luteală în cea foliculară determină o reținere în exces a apei și a electroliților în faza premenstruală, apărând senzația de balonare.

Sindromul Premenstrual (PMS)

Sindromul premenstrual cuprinde o varietate de simptome fiziologice şi psihologice care se manifestă către sfârşitul fazei luteale în zilele de dinaintea menstruaţiei, la majoritatea femeilor. Din punct de vedere hormonal PMS este caracterizat de o scădere rapidă atât a estrogenului cât şi a progesteronului. Cele mai frecvente manifestări ale sindromului sunt durerile de cap, balonarea, creşterea volumului sânilor, sângerările, oboseala, instabilitatea psihică şi iritabilitatea.

Trebuie menţionat că nu este cunoscută cauza specifică a PMS, deşi există mai multe teorii în această privinţă cum ar fi deficienţa de progesteron, excesul de estrogen, schimbarea bruscă a nivelului estrogenului, modificările raportului dintre estrogen şi progesteron, precum şi ale teorii psihologice.

Pentru alergătoare, cea mai dificilă manifestare a PMS sunt crampele, cauzate de creşterea hormonului prostaglandine, hormon produs de uter care cauzează contracţia acestuia. Anticoncepţionalele şi medicamentele anti-inflamatorii precum ibuprofenul, pot reduce severitatea cramelor prin inhibarea eliberării de prostaglandine.

Odată cu vârsta, manifestările PMS se pot înrăutăţi cu cât se apropie menopauza. De asemenea simptomele sindromului se pot înrăutăţi pentru femeile care suferă schimbări hormonale importante, cum ar fi cele care apar imediat după naşterea unui copil sau pierderea unei sarcini, sau din cauza anti-concepţionalelor.

Unele cercetări asupra PMS au arătat că practicarea sportului reduce simptomele acestuia. Antrenamentele regulate, în special cele de alergare, au efecte benefice asupra femeilor deoarece reduc stresul şi determină o stare psihologică bună.

Neregularităţile ciclului menstrual

Multe alergătoare care se antrenează foarte intens şi au un procentaj scăzut al grăsimii în corp, au un ciclu menstrual neregulat sau chiar absent, fapt care reduce foarte mult nivelul de estrogen. Cercetările au arătat că fetele care încep antrenamentele intense înainte de apariţia ciclului menstrual, vor prezenta o întârziere a apariției ciclului menstrual de un an, faţă de cele care au început antrenamentele după apariţia ciclului menstrual.

Dar şi după apariţia ciclului menstrual, regularitatea acestuia este influenţată de antrenamente. Prima reacţie la antrenamentele istovitoare, este scurtarea fazei luteale, urmată de cicluri lipsite de ovulaţie, iar în final absenţa totală a menstruaţiei, numită amenoreea.

Amenoreea reprezintă un număr de cel mult trei cicluri menstruale pe an, având drept rezultat niveluri scăzute de estrogen şi progesteron. O alergătoare care suferă de amenoreea are o concentraţie a estrogenului de o treime şi o concentraţie a progesteronului de aproximativ 10-20% faţă de o femeie cu ciclul menstrual normal. Prin urmare, o alergătoare cu amenoreea are o deficienţă a estrogenului similară cu cea a unei femei care a depăşit menopauza.

Antrenamentele intense au efecte diferite asupra ciclului menstrual de la alergătoare la alergătoare. Unele alergătoare au capacitatea de a se antrena la volume foarte mari fără să le fie afectat în nici un fel ciclul menstrual, în timp ce alte alergătoare chiar dacă fac în general antrenamente uşoare suferă neregularităţi accentuate ale ciclului menstrual. În general însă cele mai expuse amenoreei şi altor neregularităţi ale ciclului menstrual sunt alergătoarele de mare fond.

S-a demonstrat de către cercetători că propriu-zis nu solicitările antrenamentului determină afectarea ciclului menstrual ci faptul că alergătoarele consumă mai puţine calorii decât consumă, iar creşterea consumului de calorii astfel încât să poată fi compensată energia depusă la antrenamente poate preveni amenoreea.

Alergătoarele care au un mare volum de alergare trebuie să consume mai multe calorii de-a lungul întregii zile astfel încât să poată compensa energia depusă la antrenamente.
Pentru mai multe informații despre acest subiect citiți și articolul Sindromul triadei alergătoarelor de fond

Cum am arătat în articolul despre Sindromul triadei alergătoarelor, una dintre cele mai importante consecinţe ale afectării ciclului menstrual sunt efectele asupra sistemului osos. Orice neregularitate a ciclului menstrual poate afecta densitatea osoasă, crescând riscul osteoporozei şi a fracturilor de stres. Alergătoarele cu amenoree au o pierdere semnificativă a densităţii osoase, în special la nivelul coloanei lombare.

Prin urmare alergătoarele care prezintă neregularităţi ale ciclului menstrual trebuie să-şi planifice astfel antrenamentele încât să micşoreze riscul apariţiei fracturilor de stres sau a osteoporozei; principala modalitate constă în aceea de a creşte volumul de alergare şi intensitatea antrenamentelor cu maximă prudenţă, prin consumarea unor suplimente de calciu şi vitamina D pentru protejarea sistemului osos.

Efectele fiziologice asupra performanţelor în alergare ale ciclului menstrual

Atunci când o alergătoare face o alergare de intensitate, concentraţiile de estrogen şi progesteron din sânge cresc, atât în faza luteală cât şi în cea foliculară a ciclului menstrual. În schimb, alergările de intensitate redusă nu modifică concentraţiile acestor hormoni.

1. Temperatura corpului

Ciclul menstrual are o mare influenţă asupra temperaturii corpului. Omul are o capacitate unică, aceea de a transpira în scopul menţinerii unei anumite temperaturi a corpului, lucru ce-i permite să depună efort în condiţii de căldură. Animalele, spre deosebire de om, nu pot depune un efort îndelungat în condiţii de căldură, deoarece nu au această capacitate de a transpira.

Antrenamentele dezvoltă această capacitate de adaptare a corpului la căldură, abilitatea corpului de a-şi menţine temperatura constantă în condiţii de efort. Pe măsură ce corpul se adaptează la efort în regim de căldură, el va putea să transpire mai mult; orice factor care va micşora capacitatea corpului de a transpira, va micşora si abilitatea de a disipa căldura în timpul alergării. Iar ciclul menstrual este un astfel de factor care diminuează capacitatea de a transpira a corpului.

Temperatura corpului se schimbă cu un anumit ritm de-a lungul ciclului menstrual, atingând un vârf în timpul fazei luteale, ca răspuns la nivelul ridicat de progesteron. Copiii, în foarte multe cazuri sunt concepuţi în acest punct, deoarece o temperatură mare a corpului mamei reprezintă o condiţie favorabilă concepţiei.

Progesteronul acţionează asupra hipotalamusului, centrul din creier care controlează temperatura corpului, comandând o creştere a acesteia. La rândul ei, creşterea temperaturii corpului creşte pragul la care căldura se disipă. Altfel spus, corpul trebuie să atingă o temperatură mai înaltă înainte de intrarea în funcţiune a termostatului care să înceapă răcirea lui.

Acesta nu este un lucru bun atunci când alergaţi în condiţii de căldură şi umiditate crescute, deoarece cu cât procesul de răcire al corpului ar începe mai devreme, cu atât alergarea ar fi mai eficientă.

Cercetările au arătat că estrogenul are un efect opus asupra hipotalamusului, determinând scăderea temperaturii corpului, ceea ce explică faptul că temperatura corpului alergătoarelor este mai scăzută în faza foliculară a ciclului menstrual dominată de estrogen.

Cele mai multe studii au arătat ca temperatura ridicată a corpului în timpul fazei luteale, rămâne ridicată în timpul antrenamentelor şi atunci când antrenamentele au loc în condiţii de căldură; acest fapt face, desigur, mai dificile antrenamentele alergătoarelor în timpul fazei luteale, mai ales în zilele călduroase, deoarece procesul de termoreglare (transpiraţia) nu începe decât după ce corpul a atins o temperatură mai ridicată.

De asemenea, în această fază scade şi dilatarea micilor vase sanguine de sub piele, ceea ce afectează foarte mult capacitatea corpului de a elibera căldura. Toate acestea determină hipertermia (o temperatură ridicată a corpului), unul dintre factorii principali care cauzează oboseala în timpul antrenamentelor.

Prin urmare, alergările lungi şi intense, cum sunt cursele de semi-maraton şi maraton în condiţii de căldură, pot fi mult mai dificile pentru alergătoare în timpul fazei luteale a ciclului menstrual. În cazul unor eforturi foarte mari poate apărea o stare de epuizare totală din cauza căldurii şi un puls foarte ridicat. Dar, aşa cum am menţionat anterior, antrenamentele sunt cele care vă îmbunătăţesc capacitatea de termoreglare a corpului!

2. Caracteristicile cardiorespiratorii

Atunci când alergaţi în căldură, solicitărilor termice li se adaugă o solicitare crescută a sistemului cardio-respirator. Transpiraţia, care prin evaporare produce un efect de răcire, determină în schimb o scădere a volumului de plasmă sanguină, ceea ce înseamnă o scădere a volumului sanguin. Iar atunci când volumul sanguin scade, scade şi debitul sanguin pompat de inimă la o bătaie.

Scăderea debitului cardiac la rândul ei afectează în mod negativ fluxul de oxigen care ajunge la muşchii angrenaţi în efortul de alergare, astfel că inima va depune un efort mai mare pentru a se putea menţine acelaşi ritm de alergare. Această creştere a ritmului cardiac în timpul alergărilor lungi, fără a fi însoţită de o creştere a ritmului alergării, este numită puseu cardiac (cardiac drift). Ritmul cardiac creşte cu 3 până la 5 bătăi pe minut la fiecare procent cu care scade greutatea corpului din cauza deshidratării.

Creşterea nivelului de progesteron creşte temperatura corpului în timpul fazei luteale, ceea ce poate produce acest efect de creştere a ritmului cardiac, chiar dacă afară este răcoare. Unele studii au arătat că ritmul cardiac este mai ridicat la alergătoare în timpul fazei luteale , dar pe de altă parte există şi studii care arată că ritmul cardiac nu variază în decursul ciclului menstrual. Un lucru cert este faptul că în timpul ciclului menstrual capacitatea aerobă (VO2 max) nu suferă modificări.

Din cele de mai sus, rezultă că în timpul fazei luteale, dacă temperatura aerului este ridicată, solicitările termice şi cardio-respiratorii afectează capacitatea de alergare pe durate mai lungi de timp. Prin urmare sunt condiţii mai favorabile de alergare a unor distanţe lungi cum ar fi semi-maratonul şi maratonul în timpul fazei foliculare a ciclului menstrual, atunci când temperatura corpului este mai scăzută, în special dacă antrenamentele sau cursele se desfăşoară într-un mediu cu temperatură şi umiditate mari.

De asemenea, alergătoarele care sângerează abundent în timpul menstruaţiei, este posibil să prezinte şi o scădere a concentraţiei de hemoglobină din sânge, ceea ce duce în mod direct la scăderea capacităţii sângelui de a transporta oxigen. Deoarece fierul este o componentă importantă a hemoglobinei, alergătoarele ar trebui să-şi suplimenteze dieta normală cu fier.

Multe alergătoare suferă de o anemie atletică – un nivel foarte scăzut al fierului în sânge cauzat de efortul intens la antrenamente. Această anemie atletică este mai frecventă şi mai accentuată în cazul alergătoarelor care sângerează abundent în timpul menstruaţiei.

3. Metabolismul şi glicogenul muscular

Fluctuaţiile concentraţiilor estrogenului şi progesteronului de-a lungul fazelor ciclului menstrual sunt factori importanţi care influenţează metabolismul alergătoarelor, modificând metabolismul carbohidraţilor, grăsimilor şi proteinelor, determinând prin urmare fluctuaţii ale capacităţii de efort pentru sportive.

Cercetările au arătat că estrogenul ar putea îmbunătăţi performanţele alergătoarelor prin modificările produse asupra metabolismului, în timp ce progesteronul are un efect opus. Estrogenul favorizează atât depozitarea glucozei, cât şi absorbţia glucozei în fibrele musculare cu contracţie lentă, furnizând astfel combustibilul necesar efortului de alergare de durată.

Capacitatea de a alerga o durată mare de timp este în mare parte determinată de cantitatea de glicogen stocată în muşchii scheletici – cei care constituie elementele active ale sistemului locomotor . Starea de oboseală resimţită de alergătoare coincide cu scăderea şi epuizarea stocurilor de glicogen.

Cercetările au arătat că atât alergătoarele cu o dietă normală (4,7 grame de carbohidraţi pe kilogram corp pe zi) cât şi alergătoarele cu o dietă bogată în carbohidraţi (7,6 grame de carbohidraţi pe kilogram corp pe zi) dispun de o cantitate crescută de glicogen în muşchi în mijlocul fazei luteale a ciclului menstrual. Stocurile de glicogen sunt cele mai la mijlocul fazei foliculare.

Pentru a creşte conţinutul de glicogen în muşchi alergătoarele ar trebui ca în faza foliculară să aibă o dietă mai bogată în carbohidraţi. În timpul fazei luteale, muşchii se alimentează într-o măsură mai mare din grăsimi decât din glicogen în timpul alergărilor sub-maximale.

Având în vedere toţi aceşti factori, situaţia cea mai favorabilă pentru o competiție pe o distanță mare, este atunci când aceasta coincide cu faza luteală a ciclului menstrual.

Un alt mod prin care alterarea metabolismului influenţează capacitatea de efort, este legat de apariţia oboselii în timpul efortului sub-maximal. Din punct de vedere teoretic, atunci când energia provine într-o măsură mai mică din carbohidraţi, este produs mai puţin lactat şi prin urmare şi mai puţine produse secundare. Nu s-a putut demonstra însă prin cercetări concludente, că la mijlocul fazei luteale s-ar produce mai puţin lactat în timpul efortului.

Pe de altă parte însă, cercetările au arătat că bărbăţii, dacă iau o variantă sintetică de progesteron, vor produce mai puţin lactat în timpul efortului maximal, ceea ce ar sugera că progesteronul, care are o concentraţie ridicată în timpul fazei luteale, ar putea determina scăderea nivelului de lactat.

Astfel, deşi nu există o verificare certă, este posibil ca în timpul fazei luteale, oboseala să apară mai târziu în timpul alergărilor lungi, care sunt efectuate sub pragul lactic, deoarece în acest gen de efort energia provine într-o măsură mai mică din carbohidraţi şi prin urmare este produs mai puţin lactat, ceea ce duce la întârzierea apariţiei senzaţiei de oboseală.

4. Respiraţia

Respiraţia nefiind un act conştient, de cele mai multe ori considerăm că nu trebuie s-o avem în vedere în timpul alergărilor. Totuşi, controlarea respiraţiei în timpul alergării este un lucru important; ventilaţia, mişcarea aerului spre interiorul, iar apoi în exteriorul plămânilor creşte în funcţie de ritmul alergării. Cu cât alergaţi mai repede, cu atât creşte şi ventilaţia.

Ventilaţia are un ritm de creştere scăzut la viteze de alergare mici, iar la viteze de alergare mai mari creşte foarte rapid, din cauza necesităţii de a elimina produsele metabolice ale dioxidului de carbon.

Ţinând cont de necesitatea fiziologică de oxigen şi de eliminare a dioxidului de carbon la viteze de alergare mai mari, oamenii dispun de capacitatea de a-şi creşte frecvenţa respiraţiei. De exemplu, în stare de repaus, respiram aproximativ o jumătate de litru la o respiraţie şi aproximativ 6 litri pe minut, iar în timpul unei curse de 5k putem ajunge să respiram între 100 şi 125 de litri pe minut.

Toate aceste cifre ilustrează importanţa plămânilor în efortul de alergare. Mulţi alergători consideră că sunt limitaţi în creşterea ritmului de alergare de capacitatea plămânilor lor de a inhala aer. În realitate însă, nu capacitatea plămânilor ne limitează capacitatea de a alerga mai rapid, ci capacitatea de a transmite mai mult oxigen muşchilor!

Alergătoarele prezintă aspecte specifice în această privinţă. În timpul fazei luteale, concentraţia progesteronului este maximă. Deoarece progesteronul stimulează ventilaţia indiferent de intensitatea alergării şi având în vedere că alergătorii în general percep intensitatea efortului după ritmul respiraţiei, alergătoarele ar putea simţi că aleargă ceva mai repede în timpul antrenamentelor din faza luteală decât la cele din faza foliculară.

În plus faţă de această senzaţie de a alerga mai rapid, creşterea ritmului respiraţiei în repaus are anumite consecinţe fiziologice. Deoarece la fiecare respiraţie expiraţi dioxid de carbon, creşterea ventilaţiei duce la scăderea presiunii parţiale a dioxidului de carbon din sânge, modificând echilibrul acid-baza din corp prin creşterea pH-ului.

Acest fenomen de creştere a pH-ului din sânge din cauza respiraţiei se numeşte alcaloză respiratorie ( respiratory alkalosis). Ca răspuns la acesta, organismul răspunde prin eliminarea bicarbonatului (depozitarul acidozei în organism) în urină pentru a scădea din nou ph-ul din sânge la normal şi pentru a menţine echilibrul acid-bază. Cu o capacitate redusă de depozitare a acidozei determinată de mai puţin bicarbonat, performanţa în alergările din curse pe distanţe medii (800m până la 5k), care implică o contribuţie anaerobă semnificativă ce determină o producţie suplimentară de acidoză, poate fi diminuată în timpul fazei luteale a ciclului menstrual.

Creşterea ventilaţiei în timpul fazei luteale poate duce la creşterea necesarului de oxigen a respiraţiei propriu-zise deoarece muşchii responsabili de respiraţie au şi ei nevoie de oxigen pentru a lucra la fel ca oricare alţi muşchi. Mai mult oxigen folosit de muşchii respiratori înseamnă mai puţin oxigen disponibil pentru muşchii implicaţi în alergare. Creşterea ventilaţiei poate reduce, în mod ipotetic, eficienţa alergării deoarece alergătoarea va consuma mai mult oxigen pentru a putea susţine frecvenţa mai ridicată a respiraţiei.

Fazele ciclului menstrual afectează de asemenea funcţionarea plămânilor după antrenament. Multe alergătoare au probleme de respiraţie mai accentuate în timpul fazei luteale, fapt cu implicaţii foarte importante pentru cele care suferă de astm, deoarece efortul este un factor important care poate declanşa simptomele astmatice. Prin urmare, scăderea eficienţei plămânilor în faza luteală poate afecta în mod negativ antrenamentele şi competiţiile alergătoarelor care suferă de astm.

Simptomele astmatice se manifestă cel mai puternic la mijlocul fazei luteale.

5. Contracţia muşchilor şi forţa

În general cercetările au arătat că forţa musculară nu este afectată de ciclul menstrual, în schimb reacţia alergătoarelor la antrenamentele de forţă este influenţată de ciclul menstrual. Un studiu a arătat că antrenamentele cu greutăţi constând în 3 seturi a 12 repetări, realizate la fiecare a doua zi în timpul fazei foliculare a ciclului menstrual, a crescut forţa maximală a cvadricepsului cu 32,6% faţă de doar 13,1% în cazul aceluiaşi antrenament făcut o dată la trei zile pe toată durata ciclului menstrual.

6. Anduranţa

Nu trebuie să confundăm efectele ciclului menstrual asupra caracteristicilor fiziologice cu influenţarea performanţelor de alergare. Rezultatele cercetărilor asupra influenţei ciclului menstrual asupra performanţelor de alergare nu sunt foarte concludente. Unele cercetări mai simple au arătat că cele mai multe alergătoare nu prezintă variaţii ale performanţelor de alergare de-a lungul fazelor ciclului menstrual.
Pe de altă parte, există cercetări care arată o creştere a performanţelor în timpul menstruaţiei. Cele mai bune performanţe au fost înregistrate în general în timpul primelor zile de după menstruaţie iar cele mai slabe performanţe în perioada pre-menstruală şi în prima zi a menstruaţiei.

Din punct de vedere teoretic, performanţa în efortul de anduranţă ar trebui să fie mai ridicată la mijlocul fazei luteale decât la începutul fazei foliculare; dar acest lucru este valabil dacă raportul dintre estrogen şi progesteron este ridicat la mijlocul fazei luteale; să nu uităm faptul că atât estrogenul cât şi progesteronul au concentraţii ridicate în mijlocul fazei luteale.

De asemenea se observă o tendinţă de creştere a performanțelor spre sfârşitul fazei foliculare, care este caracterizată de creşterea pre-ovulatorie a estrogenului şi de scăderea progesteronului.

Teoretic, alergătoarele ar trebui să se aştepte la performanţe mai ridicate în timpul efortului de anduranţă în timpul ciclului menstrual atunci când estrogenul este hormonul dominant şi să performeze mai slab atunci când progesteronul este hormonul dominant.

Aceste aspecte sunt teoretice, deoarece în practică mulţi antrenori au observat că alergătoarele au cele mai slabe antrenamente în ultimele zile de dinaintea menstruaţiei şi în timpul acesteia. Aceasta pentru că influenţa ciclului menstrual asupra performanţelor de alergare este foarte individualizată, intrând în joc şi numeroşi factori psihologici pe lângă aspectele fiziologice.

7. Contraceptivele orale

Contraceptivele orale sunt cea mai frecventă metodă de control al naşterilor folosită de femei. Acestea sunt hormoni sexuali sintetici care simulează ciclul menstrual normal prin creşterea şi ulterior descreşterea concentraţiilor de estrogen şi progesteron de-a lungul a douăzeci şi opt de zile care se termină cu menstruația.

Există trei tipuri de contraceptive orale:

  • Monofazice – cel mai des utilizate, care furnizează doze fixe de estrogen și progesteron timp 21 de zile, urmate de 7 zile de placebo. Aceste pastile regularizează mediul hormonal, scăzând fluctuațiile hormonale de-a lungul cicluluim ceea ce le oferă alergătoarelor un mediu controlat minimizând potențiala variație a variabilelor fiziologice.
  • Bifazice – care inversează dozajul hormonilor o dată la 21 de zile.
  • Trifazice – furnizează trei doze diferite de estrogen care sunt mărite de-a lungul ciclului

Contraceptivele orale reduc producția naturală de estrogen, progesteron, a hormonului luteinizant (LH) și a hormonului foliculostimulant (FSH), care inhibă ovulația și previn apariția sarcinii.

În plus față de prevenirea sarcinii, contraceptivele orale forțează un ciclul regulat de 28 de zile, ceea ce face mai ușoară planificarea antrenamentelor și curselor. Unele cercetări au arătat că alergarea devine mai eficientă, prin faptul că alergătoarele consumă mai puțin oxigen la viteze sub-maximale, atunci când se folosesc contraceptive. Pe de altă parte însă, atât capacitatea maximă de a consuma oxigen (VO2 max) cât și performanțele propriu-zise ale alergătoarelor, nu sunt influențate de folosirea contraceptivelor orale.

Deoarece contraceptivele orale furnizează estrogen, este posibil, cel puțin din punct de vedere teoretic, ca acestea să reducă riscul afecțiunilor osoase asociate cu iregularitățile menstruale (citiți referitor la acestea articolul despre Sindromul triadei alergătoarelor de fond), prin creșterea densității osoase. Trebuie însă remarcat faptul că studiile în această privință sunt destul de contradictorii, multe dintre acestea arătând că substanțele contraceptive nu au nici un efect asupra densității osoase, iar altele chiar că aceste substanțe determină o scădere a densității osoase.

În perioada de dinaintea menopauzei, pentru femeile cu un ciclu normal, contraceptivele orale nu aduc nici un beneficiu pentru starea de sănătate a sistemului osos. Aceasta pentru că un ciclul normal semnifică faptul că organismul dispune de un nivel de estrogen adecvat menținerii unei densități osoase normale. În această situație, furnizarea suplimentară de estrogen nu va întări sistemul osos.

În schimb, se pare totuși că aceste substanțe contraceptive pot aduce o îmbunătățire a sistemului osos în cazul femeilor care prezintă iregularități ale ciclului. De asemenea pot beneficia de aceste contraceptive și femeile care se află în perioada de debut a menopauzei, acestea ajutând la creșterea densității osoase.

Unul dintre posibilele efecte secundare negative ale folosirii contraceptivelor ce poate afecta alergătoarele, este potențiala creștere în greutate. Studiile au arătat că în cazul femeilor active care folosesc în mod constant contraceptive de-a lungul ciclului menstrual, apare ca efect secundar o creștere a masei corporale dar și a procentului de grăsime. Această creștere în greutate nu este însă permanentă, ea dispărând odată ce nu se mai consumă pilulele.

Un alt efect secundar al contraceptivelor este o creștere a temperaturii datorită progesteronului, așa cum se întâmplă în mod natural în timpul fazei luteale a ciclului menstrual. Deoarece reglarea temperaturii este un factor important în timpul alergărilor lungi, creșterea temperaturii corpului cauzată de contraceptive poate afecta capacitatea sportivelor de a alerga în condiții de căldură.


Articol vizualizat de 817 ori
Articol in categoria: Alergătoare
Temele articolului

Comentați acest articol

Câmpurile marcate cu * trebuiesc completate obligatoriu!